Am fost la concert. Ozzy si Motorhead. Ce pot sa mai zic? Vin si pozele in curand.
In alta ordine de idei, am cules asta de pe un forum in care niste doctori povestesc intamplari:
Hello and thank you for calling The State Mental Hospital.
Please select from the following options menu:
If you are obsessive-compulsive, press 1 repeatedly.
If you are co-dependent, please ask someone to press 2 for you.
If you have multiple personalities, press 3, 4, 5 and 6.
If you are paranoid, we know who you are and what you want. Stay on the line so we can trace your call.
If you are delusional, press 7 and your call will be forwarded to the Mother Ship.
If you are schizophrenic, listen carefully and a little voice will tell you which number to press.
If you are manic-depressive, it doesn't matter which number you press, nothing will make you happy anyway.
If you are dyslexic, press 9696969696969696.
If you are bipolar, please leave a message after the beep or before the beep or after the beep. Please wait for the beep.
If you have short-term memory loss, press 9. If you have short-term memory loss, press 9. If you have short-term memory loss, press 9.
If you have low self-esteem, please hang up. Our operators are too busy to talk with you.
If you are menopausal, put the gun down, hang up, turn on the fan, lie down and cry. You won't be crazy forever.
If you are blonde, don't press any buttons, you'll just mess it up.
Cititzi povestile aici. Eu am inceput cu a doua. Merita :)
Monday, June 18, 2007
Sunday, June 10, 2007
vreo trei poze
Un mic amp genial, Orange Tiny Terror, s-a alaturat familiei.
Am acum legate sculele asa: chitara -> sovtek big muff pi -> engl e-530 preamp, cu zoom g2 in fx loop, footswitch pentru cele 4 canale -> orange tt -> difuzor celestion v30. Yay! Pot canta prin doua amp-uri in serie, ce se poate face, si cu sovtek-ul, este mai mult decat extensiv. Orange-ul suna complet diferit de ENGL si-l complementeaza in mod excelent.
Doua poze din biroul meu nou de la Optiver si una cu Gear!!!!-ul.
Tuesday, June 05, 2007
Oameni, pt. 2
Sambata am fost la o super-petrecere pe canal (Keizersgracht); am stat intr-o barca, am baut mult vin rose si am mancat dupa pofta inimii. Petrecerea e organizata de patronul unui restaurant italian (Basta Pasta) in care chelnerii sunt studentzi de canto, si canta tot timpul prin restaurant. Ebuddy fiind sponsor am fost invitatzi, dimpreuna cu multi altii - in total vreo 8-9 barci pline ochi, plus o puzderie de oameni pe marginile canalului.
Langa noi, o barca, am inteles, de 50.000 EUR, cu trei cupluri aproape de anii 60, si inca vreo doi-trei holtei de aceeasi varsta. Dupa vreo doua ore unul dintre ei a venit in barca noastra, rugandu-ma sa fiu un vecin bun si sa-i dau un pahar de rose; i-am dat o sticla jumatate si am baut inca una impreuna. Theo e doctor de boli exotice (tropicale), are un Jaguar E-type din 1963, are o fata de 28 de ani, o de 5 ani fosta nevasta si o prietena mulatra brazilianca. Printre amicii de pe barca se numara Dolf si Jack (proprietarul barcii). Le-am promis ca le trimit pozele de la petrecere, si Theo m-a invitat martzi la ora 6 seara la un 'cooking course'.
Drept urmare azi la ora 6 fara doua minute eram in Koggestraat 9, unde avea loc ultima editie de dinainte de vacantza de vara a clubului de bucatari amatori din Amsterdam, pe numele sau oficial "Cuisine culinaire Amsterdam / Alliance des amateurs gastronomiques". Treaba asta se intampla de aproximativ 30 de ani; cei 350 de membri sunt organizati intr-o societate care are in proprietate intregul loc. Oamenii sunt impartzitzi in 20 de grupe, cate una pentru fiecare zi lucratoare din luna, si vin timp de 10 luni pe an, adica fiecare de 10 ore. Costul pentru masa e de aproximativ 60 EUR de om, plus bautura care vine pe la 27 - nu-i ieftin deloc, precizeaza Dolf. Oamenii sunt din diverse medii sociale: doctori, avocatzi, arhitectzi, fosti politzishti devenitzi importatori de vin, directori de marketing, restauratori de piane antice, recruiteri, consultantzi IT - majoritatea trecutzi de prima tineretze. Din cauza ca la un moment dat nu pot gati mai mult decat 10 oameni, am stat pe tusha majoritatea timpului, fumand si discutand cu diversi altzii si delectandu-ma cu un vin rosu sicilian foarte bun. Apoi am ajutat la punerea mesei, care e un lucru mai complicat decat pare. In ordine, am mancat:
- file ton proaspat afumat cu ceapa afumata, pepene galben si sos de mushtar;
- tarbot, custaceu (coquille), asparagus si pâté de foie gras;
- iepure la cuptor cu ierburi, ciuperci, asparagus si piure de patrunjel;
- inghetzata de fistic cu alune pisate, crema de fistic cu shofran, si capsuni umplute cu crema de fistic
insotzite de patru feluri de vin (alb italian, alb frantzuzesc, rosu italian si rosu/desert italian).
Mai multe poze aici.
Langa noi, o barca, am inteles, de 50.000 EUR, cu trei cupluri aproape de anii 60, si inca vreo doi-trei holtei de aceeasi varsta. Dupa vreo doua ore unul dintre ei a venit in barca noastra, rugandu-ma sa fiu un vecin bun si sa-i dau un pahar de rose; i-am dat o sticla jumatate si am baut inca una impreuna. Theo e doctor de boli exotice (tropicale), are un Jaguar E-type din 1963, are o fata de 28 de ani, o de 5 ani fosta nevasta si o prietena mulatra brazilianca. Printre amicii de pe barca se numara Dolf si Jack (proprietarul barcii). Le-am promis ca le trimit pozele de la petrecere, si Theo m-a invitat martzi la ora 6 seara la un 'cooking course'.
Drept urmare azi la ora 6 fara doua minute eram in Koggestraat 9, unde avea loc ultima editie de dinainte de vacantza de vara a clubului de bucatari amatori din Amsterdam, pe numele sau oficial "Cuisine culinaire Amsterdam / Alliance des amateurs gastronomiques". Treaba asta se intampla de aproximativ 30 de ani; cei 350 de membri sunt organizati intr-o societate care are in proprietate intregul loc. Oamenii sunt impartzitzi in 20 de grupe, cate una pentru fiecare zi lucratoare din luna, si vin timp de 10 luni pe an, adica fiecare de 10 ore. Costul pentru masa e de aproximativ 60 EUR de om, plus bautura care vine pe la 27 - nu-i ieftin deloc, precizeaza Dolf. Oamenii sunt din diverse medii sociale: doctori, avocatzi, arhitectzi, fosti politzishti devenitzi importatori de vin, directori de marketing, restauratori de piane antice, recruiteri, consultantzi IT - majoritatea trecutzi de prima tineretze. Din cauza ca la un moment dat nu pot gati mai mult decat 10 oameni, am stat pe tusha majoritatea timpului, fumand si discutand cu diversi altzii si delectandu-ma cu un vin rosu sicilian foarte bun. Apoi am ajutat la punerea mesei, care e un lucru mai complicat decat pare. In ordine, am mancat:
- file ton proaspat afumat cu ceapa afumata, pepene galben si sos de mushtar;
- tarbot, custaceu (coquille), asparagus si pâté de foie gras;
- iepure la cuptor cu ierburi, ciuperci, asparagus si piure de patrunjel;
- inghetzata de fistic cu alune pisate, crema de fistic cu shofran, si capsuni umplute cu crema de fistic
insotzite de patru feluri de vin (alb italian, alb frantzuzesc, rosu italian si rosu/desert italian).
Mai multe poze aici.
Saturday, June 02, 2007
Oameni, pt. 1
Femeia, pescarul si barmanul
Ieri m-am intalnit cu Mark Gee si un prieten de-al lui, Adriaan, fost programator la Optiver si el, si discutand cu el despre Olanda mi-am adus aminte de un bar in care am fost intr-o miercuri seara dupa cursul de olandeza, ca s-o astept pe Getuta.
Barul (al carui nume nu-l retzin) este ceea ce se cheama un "brown cafe" - din cauza interiorului de lemn maro inchis si peretzi vopsitizi in aceeasi culoare, sau alternativ devenitzi maronii de la fumul de tzigari. Localul nu avea muzica deloc, si in spatele barului statea un tip la mijlocul anilor patruzeci, cu parul si barbutza foarte scurte si roshcate. Trei clientzi bine afumatzi, pe la vreo 60 de ani, o femeie si doi barbatzi, stateau la bar si vorbeau intre ei si cu barmanul, band jenever, vin si bere. Locul mi-a placut instantaneu, cu mirosul lui de bere, tzigari, si familiaritatea evidenta dintre oameni. Era exact cum ar trebui sa fie un local de cartier; din pacate toate cele din Romania in care am fost pute prea tare si oamenii nu sunt deloc placutzi.
Cand am intrat toata lumea s-a uitat curios la mine. Am cerut o bere si am stat langa ei la bar, rasucind o tzigare.
Femeia
Conversatia s-a reluat, si nu dupa mult timp femeia m-a intrebat daca sunt mexican, pentru ei i se pare ca sunt mexican. Mexicul este cel mai frumos loc de pe pamant, a fost acolo 5 ani de zile si este un loc unde te regasesti. Sigur n-am fost in Mexic? Ar trebui sa ma duc, e un loc unde te regasesti. Probabil e din cauza parului, zic eu. Nu, e altceva. Arat exact ca un mexican. Ii spun ca sunt din Romania. Faptul ca esti roman nu ridica sprancene dezaprobatoare aici (inca?).
In scurt timp a plecat acasa, dupa ce a insistat fara succes cateva minute ca unul dintre cei doi barbatzi sa o insotzeasca; m-a salutat calduros la plecare si a facut din nou foarte clar faptul ca ar trebui sa ma duc sa vad Mexicul. Barbatul cu care vorbea a mai ramas pretz de un pahar de vin, apoi a plecat.
Pescarul
Ramasi doar eu, barmanul si celalalt barbat, conversatia s-a mutat inspre mine: ce fac in Amsterdam, ce lucrez, cat am de gand sa stau. Le-am povestit. Tipul care ramasese era un barbat inalt, cu parul alb-blond, ochi albastri, exoftalmici, imbracat in haine de vara dupa moda anilor '60 - pantaloni de in de culoare crem si o camasa foarte larga, inflorata, cu aspect tropical, o jacheta subtzire si pantofi, toate asortate pantalonilor; un inel mic de aur cu o inscriptie nedescifrabila pe degetul mic. Mai tarziu am constatat ca parte din motivul pentru care purta o camasa asa de larga era o umflatura foarte mare in partea stanga a abdomenului. Impiedicat, dar coerent, mi-a povestit ca a facut trading timp de 5 ani in urma cu aproape 30 de ani; mai precis, a fost account manager, avand mai multe conturi (clienti) pentru care facea trading. "Excroci, excroci legali, asta eram totzi" imi spune. Imi descrie, in cuvinte putzine, o atmosfera de inshelatorie crasa dar legala, un mediu guvernat de obsesii abstracte si lipsit de umanism. "I've made a shitload of money working with shit people. A shitload of money. But the people were really shit. Crooks. All of them. And I was one". Si-a luat banii si a plecat in Grecia, unde i-a terminat in patru ani de trai dulce. Apoi s-a intors in Amsterdam si s-a facut pescar. Imi spune ca a fost cea mai frumoasa perioada din viatza lui, sa muncesti cu adevarat pentru ceea ce ai, sa muncesti cu oameni adevaratzi, in care trebuie sa ai incredere, camarazi.
Le spun ca eu nu fac trading, sunt programator; omul stie despre sistemele electronice, pentru ca era acolo cand au aparut primele la bursa din Amsterdam.
Apoi a cerut un taxi; barmanul a apasat un buton pe o cutiutza mica cu leduri verzi, un semnal de confirmare s-a aprins in scurt timp si in doua minute un taxi era in fatza localui. Clatinandu-se, omul s-a indreptat spre masina. L-am vazut cateva zile mai tarziu in timp ce pedalam spre casa, la o masutza in fatza localului, imbracat la fel; l-am salutat din mers dar nu m-a vazut.
Barmanul
Pentru scurt timp am ramas doar cu barmanul. L-am intrebat daca e englez, din cauza accentului foarte britanic. Mi-a spus ca nu, dar a fost profesor de engleza; s-a apucat sa faca un laborator cu calculatoare, si uite asa a invatzat despre DOS 5, Windows 3.11, Office si alte lucruri; dupa ceva timp a inceput sa faca asta in mod profesional (consultantza si suport hardware si software), renuntzand la meseria de profesor. In fiecare miercuri seara vine si lucreaza la bar, pentru ca ii face placere. Imi explica de ce localul nu are muzica: lumea vine aici pentru conversatie si bautura, nu pentru ca sa descopere gusturile muzicale ale barmanului.
Un cuplu de francezi pe la 60 de ani intra in local - "ah oui, c'est jolie ca". Barmanul vorbeste relaxat cu ei in franceza, si le explica cum e cu jenever-ul vechi si nou, taria, lemnul butoaielor si culoarea bauturii. Le ofera spre degustare cate un sfert de paharutz; intimidatzi, gusta si apreciaza un jenever tanar. Apoi unul vechi, apoi unul mai aromat, totul de-a lungul unei conversatii in care barmanul le povesteste despre prietenii sai din Frantza la care se duce in fiecare an, si bea vin si un excelent armagnac. Francezul, un tip pitoresc cu basca, mustatza si barba albe si ingalbenite de tutunul tras pe indelete din niste tzigari lungi si negre, arata ca un poet sau un pictor. Deplange disparitia bistroului francez si interdictia fumatului. Barmanul ii intreaba de care jenever vor, acum ca stiu cum sta treaba; surprinsi, francezii spun ca nu mai pot sa bea, si vor sa plateasca, insa barmanul insista ca nu e cazul, a fost o degustare din partea casei. Drept urmare, francezul ia un rand pentru ceilaltzi clienti - eu si inca doi indivizi care au venit intre timp. In timpul conversatiei barmanul desfacuse o sticlutza miniaturala pe care a tras-o dintr-o inghitzitura, si mi-a explicat ca e un digestiv din plante, un bitter foarte tare, asa ca drept multzumire le-am luat francezilor doua sticlutze din bautura misterioasa, pe care le-au refuzat politicosi, dar le-au acceptat cand le-am explicat ca o sa fie numai bune cand ajung inapoi in camera de hotel.
Getuta venise de cateva minute si ea, si restul serii l-am petrecut discutand intre noi si cu barmanul.
Ieri m-am intalnit cu Mark Gee si un prieten de-al lui, Adriaan, fost programator la Optiver si el, si discutand cu el despre Olanda mi-am adus aminte de un bar in care am fost intr-o miercuri seara dupa cursul de olandeza, ca s-o astept pe Getuta.
Barul (al carui nume nu-l retzin) este ceea ce se cheama un "brown cafe" - din cauza interiorului de lemn maro inchis si peretzi vopsitizi in aceeasi culoare, sau alternativ devenitzi maronii de la fumul de tzigari. Localul nu avea muzica deloc, si in spatele barului statea un tip la mijlocul anilor patruzeci, cu parul si barbutza foarte scurte si roshcate. Trei clientzi bine afumatzi, pe la vreo 60 de ani, o femeie si doi barbatzi, stateau la bar si vorbeau intre ei si cu barmanul, band jenever, vin si bere. Locul mi-a placut instantaneu, cu mirosul lui de bere, tzigari, si familiaritatea evidenta dintre oameni. Era exact cum ar trebui sa fie un local de cartier; din pacate toate cele din Romania in care am fost pute prea tare si oamenii nu sunt deloc placutzi.
Cand am intrat toata lumea s-a uitat curios la mine. Am cerut o bere si am stat langa ei la bar, rasucind o tzigare.
Femeia
Conversatia s-a reluat, si nu dupa mult timp femeia m-a intrebat daca sunt mexican, pentru ei i se pare ca sunt mexican. Mexicul este cel mai frumos loc de pe pamant, a fost acolo 5 ani de zile si este un loc unde te regasesti. Sigur n-am fost in Mexic? Ar trebui sa ma duc, e un loc unde te regasesti. Probabil e din cauza parului, zic eu. Nu, e altceva. Arat exact ca un mexican. Ii spun ca sunt din Romania. Faptul ca esti roman nu ridica sprancene dezaprobatoare aici (inca?).
In scurt timp a plecat acasa, dupa ce a insistat fara succes cateva minute ca unul dintre cei doi barbatzi sa o insotzeasca; m-a salutat calduros la plecare si a facut din nou foarte clar faptul ca ar trebui sa ma duc sa vad Mexicul. Barbatul cu care vorbea a mai ramas pretz de un pahar de vin, apoi a plecat.
Pescarul
Ramasi doar eu, barmanul si celalalt barbat, conversatia s-a mutat inspre mine: ce fac in Amsterdam, ce lucrez, cat am de gand sa stau. Le-am povestit. Tipul care ramasese era un barbat inalt, cu parul alb-blond, ochi albastri, exoftalmici, imbracat in haine de vara dupa moda anilor '60 - pantaloni de in de culoare crem si o camasa foarte larga, inflorata, cu aspect tropical, o jacheta subtzire si pantofi, toate asortate pantalonilor; un inel mic de aur cu o inscriptie nedescifrabila pe degetul mic. Mai tarziu am constatat ca parte din motivul pentru care purta o camasa asa de larga era o umflatura foarte mare in partea stanga a abdomenului. Impiedicat, dar coerent, mi-a povestit ca a facut trading timp de 5 ani in urma cu aproape 30 de ani; mai precis, a fost account manager, avand mai multe conturi (clienti) pentru care facea trading. "Excroci, excroci legali, asta eram totzi" imi spune. Imi descrie, in cuvinte putzine, o atmosfera de inshelatorie crasa dar legala, un mediu guvernat de obsesii abstracte si lipsit de umanism. "I've made a shitload of money working with shit people. A shitload of money. But the people were really shit. Crooks. All of them. And I was one". Si-a luat banii si a plecat in Grecia, unde i-a terminat in patru ani de trai dulce. Apoi s-a intors in Amsterdam si s-a facut pescar. Imi spune ca a fost cea mai frumoasa perioada din viatza lui, sa muncesti cu adevarat pentru ceea ce ai, sa muncesti cu oameni adevaratzi, in care trebuie sa ai incredere, camarazi.
Le spun ca eu nu fac trading, sunt programator; omul stie despre sistemele electronice, pentru ca era acolo cand au aparut primele la bursa din Amsterdam.
Apoi a cerut un taxi; barmanul a apasat un buton pe o cutiutza mica cu leduri verzi, un semnal de confirmare s-a aprins in scurt timp si in doua minute un taxi era in fatza localui. Clatinandu-se, omul s-a indreptat spre masina. L-am vazut cateva zile mai tarziu in timp ce pedalam spre casa, la o masutza in fatza localului, imbracat la fel; l-am salutat din mers dar nu m-a vazut.
Barmanul
Pentru scurt timp am ramas doar cu barmanul. L-am intrebat daca e englez, din cauza accentului foarte britanic. Mi-a spus ca nu, dar a fost profesor de engleza; s-a apucat sa faca un laborator cu calculatoare, si uite asa a invatzat despre DOS 5, Windows 3.11, Office si alte lucruri; dupa ceva timp a inceput sa faca asta in mod profesional (consultantza si suport hardware si software), renuntzand la meseria de profesor. In fiecare miercuri seara vine si lucreaza la bar, pentru ca ii face placere. Imi explica de ce localul nu are muzica: lumea vine aici pentru conversatie si bautura, nu pentru ca sa descopere gusturile muzicale ale barmanului.
Un cuplu de francezi pe la 60 de ani intra in local - "ah oui, c'est jolie ca". Barmanul vorbeste relaxat cu ei in franceza, si le explica cum e cu jenever-ul vechi si nou, taria, lemnul butoaielor si culoarea bauturii. Le ofera spre degustare cate un sfert de paharutz; intimidatzi, gusta si apreciaza un jenever tanar. Apoi unul vechi, apoi unul mai aromat, totul de-a lungul unei conversatii in care barmanul le povesteste despre prietenii sai din Frantza la care se duce in fiecare an, si bea vin si un excelent armagnac. Francezul, un tip pitoresc cu basca, mustatza si barba albe si ingalbenite de tutunul tras pe indelete din niste tzigari lungi si negre, arata ca un poet sau un pictor. Deplange disparitia bistroului francez si interdictia fumatului. Barmanul ii intreaba de care jenever vor, acum ca stiu cum sta treaba; surprinsi, francezii spun ca nu mai pot sa bea, si vor sa plateasca, insa barmanul insista ca nu e cazul, a fost o degustare din partea casei. Drept urmare, francezul ia un rand pentru ceilaltzi clienti - eu si inca doi indivizi care au venit intre timp. In timpul conversatiei barmanul desfacuse o sticlutza miniaturala pe care a tras-o dintr-o inghitzitura, si mi-a explicat ca e un digestiv din plante, un bitter foarte tare, asa ca drept multzumire le-am luat francezilor doua sticlutze din bautura misterioasa, pe care le-au refuzat politicosi, dar le-au acceptat cand le-am explicat ca o sa fie numai bune cand ajung inapoi in camera de hotel.
Getuta venise de cateva minute si ea, si restul serii l-am petrecut discutand intre noi si cu barmanul.
Steve & Bill
Un interviu eveniment cu Steve Jobs si Bill Gates la conferintza D5; cele mai bune momente aici. Lekker!
Subscribe to:
Posts (Atom)